Bacteria 9/10

Vizita in 2 insi la fort. Hop pe fereastra. Liniste. Umezeala. Frig. Indoiala: "Ba, o mai fi cineva p-aici?" Apa picurand, masini trecand. Umbre miscandu-se pe pereti. Cartuse de pistol cu gaze pe jos, tot acolo ramasite de grenade pentru "crowd control" - opa, pe aici se antreneaza mascatii. Mi-am uitat quick-release-ul de la trepied. Bine asa. Hai la explorare. "Creepy rau pe aici!" "Ehee, sa vezi cand om veni noaptea!" "Ba, esti nebun la cap!" . Fenomen interesant: multe ziduri din coridorul principal sunt gaurite - ziduri de 30-40 cm grosime, din caramida, gaurite ca si cu ciocanul. Molozul din gauri e pe partea cealalta a zidului. Fragmente de caramizi de abia se mai tin de margini. Bizar. Pe un zid - o fatza, un joc de forme de tencuiala cazuta. In alta catacoba, mai incolo, aceeasi fatza, mai mica. Ciudat. Pe tavanul unei galerii, din ciuperci/mucegai, aceeasi forma. Oookay...Revenim.


Despre...


In cele mai multe cazuri, vechile forturi din jurul Capitalei fie sunt adaposturi pentru haite de maidanezi, fie sunt depozite. La vremea ei, reteaua formata din 18 forturi a costat 111,5 milioane lei aur, adica de trei ori bugetul anual alocat armatei romane. Centura de fortificatii a Bucurestiului a fost construita dupa planurile unui celebru arhitect militar belgian, generalul Henri Alexis Brialmont. Pe baza unui raport al Ministerului de Razboi din anul 1888, belgianul a intocmit, un an mai tarziu, proiectul fortificatiilor, iar constructia efectiva a fost demarata in 1884.

Ridicarea centurii de fortificatii a durat mai bine de doua decenii, lucrarile fiind deosebit de complexe. Toate cele 18 puncte erau unite de o sosea si de o cale ferata. Peste mai bine de un veac, aceasta avea sa fie cunoscuta ca linia de centura a Bucurestiului, pierzandu-si insa o buna parte din importanta martiala si din infrastructura trecutului. Mai trebuie spus ca intre forturi erau pozitionate tot atatea baterii subterane. In total, in centura de fortificatii a Capitalei erau pozitionate circa 240 de piese de artilerie.

O parte din fortificatiile construite cu un veac in urma si-au pastrat destinatia initiala, gazduind in continuare unitati militare. Este cazul mai ales al fortificatiilor din zona de sud-vest a Bucurestiului, adica a lantului Bragadiru, Magurele si Jilava. E drept, acum aceste forturi au cu totul alte roluri decat cele din vremea razboaielor mondiale. Fie ca sunt poligoane de tragere, sedii de unitati militare sau pur si simplu depozite, forturile din aceasta arie raman incinte interzise vizitatorului civil.

De fapt, aceasta este singura parte din vechiul lant de fortificatii din jurul Bucurestiului care a reusit sa-si mentina un timp indelungat un rol apropiat de cel initial. Fortul 13 Jilava are si el o destinatie care-l face inaccesibil vizitatorului civil, aceea de puscarie. Numele lui este chiar pe cale sa devina substantiv comun in limba romana, cu semnificatia de loc de detentie. Soarta celor 18 forturi si a tot atatea baterii a fost pecetluita de progresele chimiei si ale aviatiei de la inceputul secolului XX. Dezvoltarea remarcabila a explozibililor si a bombardamentelor aeriene a facut ca fortificatiile clasice sa fie inutile in razboiul modern. Acest soc a fost resimtit din plin in primul razboi mondial, cand fortificatiile de la Liege, proiectate de acelasi general belgian, au fost distruse fara prea multe eforturi de nemti. Responsabilii militari romani din acele vremuri si-au dat seama de problema si au demontat rapid piesele de artilerie din forturi, toate tunuri de cea mai buna calitate produse de Krupp, transformandu-le in artilerie mobila. De fapt, forturile erau deja abandonate in momentul in care armata germana se apropia de Bucuresti.



Citat din Romania Libera, mai mult aici: http://www.romanialibera.ro/editie/index.php?url=articol&tabel=z10122005&idx=56